Polițist în vârstă de 21 de ani din județul Galați, găsit în casă cu venele tăiate și împușcat în cap

Polițist în vârstă de 21 de ani din județul Galați, găsit în casă cu venele tăiate și împușcat în cap
Sursa foto - ARHIVĂ: Alexandra Pandrea
Publicat: 13/12/2022, 22:34
Actualizat: 13/12/2022, 22:37

Un polițist în vârstă de 21 de ani, din orașul Târgu Bujor, județul Galați, și-a tăiat venele și s-a împușcat în cap. Incidentul a avut loc, marți, în locuința familiei, tânărul fiind în concediu.

Bărbatul a fost găsit de mama sa, într-una din încăperile casei, căzut la podea, în stare de inconștiență și prezentând o leziune în zona capului.

După apelul la 112, echipajele medicale sosite la fața locului au efectuat manevre de resuscitare, dar au fost nevoite să declare decesul bărbatului.

„Polițistul trecuse testarea psihologică și era absolvent al Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Câmpina, promoția martie 2022”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Galați.

În acest caz, a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a se stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs incidentul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei...
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat și l-au dus la audieri
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Rovinieta își păstrează valabilitatea dacă schimbi numărul de înmatriculare?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Cum s-a ferit Smiley de scandaluri: ”Nu prea mă cert cu lumea în general”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
O substanță din rodii ar putea ajuta la prevenirea bolii Alzheimer
×